Îmi amintesc foarte viu toate momentele în care dezvoltam câte un crush și eram absolut convins că aia trebuie să fie dragostea. Mi s-a întâmplat încă de la grădiniță, apoi la bloc, în școala generală și, să nu mai vorbim, în liceu și facultate.

Nu știu dacă zodia are vreo vină, dar mă aprind(eam) destul de repede și, aș putea spune, chiar des. La fel de repede se și stingea totul. Cred că, de multe ori, îmi plăcea mai mult jocul acela de a reuși să cuceresc pe cineva.

Și, deși îmi amintesc absolut toate numele fetelor — inclusiv pe cel de la grădiniță — mi se pare foarte ciudat că nu am o coloană sonoră în cap pentru fiecare dintre ele. Nici măcar din generală, când deja începusem să consum muzică serios, nu mi-a rămas vreo piesă pe care s-o leg clar de unul dintre crush-urile mele.

Nici Mariah Carey, nici Whitney Houston, nici Alphaville, nici Michael Jackson. Nimic din ce era atunci în vogă. Man, I'm old.

În schimb, am patru piese care au rămas înscrise în mine drept coloană sonoră pentru niște momente pe care le-am trăit. Și încă încerc să-mi dau seama cât de mult reprezintă piesele acele persoane sau, mai degrabă, ceea ce au aprins ele în mine.

Pentru azi o aleg pe prima, deși a mai trecut o dată prin paginile blogului.

Era 1997 și nu prea înțelegeam ce mă lovise. Era altfel. Începusem deja cu trupa și, evident, pe lângă toate trăirile interne intense, perioada aia a fost și foarte prolifică pentru creație. Mai ales pentru piesele de corazon.

Și cum, dintre toată muzica pe care o ascultam și toate genurile prin care mă plimbam, nu s-a potrivit nimic really insightful...

s-a potrivit Gina G.