Azi o dau ca nuca in perete :). Si ma refer la piesa zilei :).
Dar pana ajung acolo vreau sa vorbesc putin despre altceva. Aseara am fost la teatru. Am vazut “Ingropati-ma pe dupa plinta” la Bulandra. Foarte puternica piesa. Iar Marian Ralea si Mariana Mihut fac niste roluri de exceptie. Dar nu de-asta am inceput sa scriu, nu fac recenzia piesei de teatru, ii las pe altii mai priceputi sa faca asta. Vreau doar sa ma leg putin de spectatorul de teatru din ziua de azi. In general nu ma ocup cu astfel de subiecte, nu-mi plac. Sunt destui care le abordeaza iar eu nu vreau sa discut despre asa ceva pe blogul meu. Nu stiu de ce insa acum simt nevoia s-o spun. Oare nu putem sta cateva ore fara telefon? Inainte de a incepe piesa am fost rugati de cam 10 ori sa ne oprim telefoanele pe durata piesei de teatru. Eeeee…da’ de ce? Daca ne suna cineva? Daca intra vreun mail important? Sau daca e vreun update pe facebook ce nu trebuie ratat? Drept urmare marea majoritate a oamenilor din sala si-au dat telefoanele pe vibratii (deh…vibreaza draga daca l-ai uitat in priza). Unii l-au dat pe mute, altii au “uitat” si le-au lasat cum erau si probabil sunt cativa care le-au inchis. Ce a urmat e lesne de ghicit…vibratii din 5 in 5 min, ba mai lungi, ba mai scurte, sunet “nokia” de sms cam odata pe ora si NON STOP bruiaj in difuzoare. Oare oamenilor aia de langa difuzoare nu le-a dat prin cap DELOC ca de la ei poate fi? Snobismul e in floare! Ma mir cum de nu s-au apucat sa faca poze sau sa filmeze full hd cu 30fps. Da’ stati ca n-am terminat. Niste parinti super au venit cu fetita de cam 4-5 ani la teatru. Sa ingurgiteze si aia mica cultura (cacofonie intentionata). Cum frate sa te duci cu copilu’ la o astfel de piesa? Este o drama, o tragedie cu elemente comice de limbaj care dureaza 3 ore jumate!!!! De ce ai vrea sa chinui copilul cu o astfel de piesa? Nici la teatrul de copii nu se pun in scena piese mai lungi de 2 ore (cred…sper) tocmai pentru ca aia mici sa nu inceapa sa se foiasca sau sa-si piarda atentia. Trecem si peste asta…inchei cu deosebita “stima” si “respect” pentru cei care simt nevoia sa comenteze cu voce indeajuns de puternica incat sa se auda la cel putin 5 scaune de ei in orice directie cum ii cheama pe actori, in ce piese i-au mai vazut, cat de misto e replica nu stiu care si cat de misto e facuta adaptarea!!! Felicitari! Cu toate astea m-am bucurat cat am putut de mult de piesa si de aura actorilor ce i-au dat viata. Daca pe Mariana Mihut am vazut-o deja in cateva roluri si nu am fost surprins deloc de usurinta cu care trece de la o stare la alta si de profunzimea cu care isi interpreteaza personajele, pe Marian Ralea il vad pentru prima oara intr-o piesa de teatru. Si vreau sa spun ca am ramas foarte placut impresionat de ceea ce am vazut. Tot respectul!
Gata, mi-am varsat oful. Ma intorc la citatul zilei si pentru azi am ales:
“The biggest challenge in life is to be yourself in a world that is trying to make you like everyone else”
Cred ca e destul de clar mesajul. Este ceva care pentru mine face parte din ADN-ul meu si nu intotdeauna in modul cel mai bun :). Da, recunosc! Nu am pretins ca ceea ce zic eu sau fac sunt adevaruri general si universal valabile, ca asa e bine ci doar ca asa gandesc eu si ca asa e bine pentru mine. Nu va fie frica sa fiti diferiti. Nu trebuie insa nici sa duceti asta la rangul de “mandrie absoluta”. Atat timp cat sunteti confortabili cu felul in care ganditi si actionati si chiar credeti in acest fel de a fi, o sa va fie mult mai usor sa respirati intr-o lume ce tinde sa se multiplice la indigo.
Si acum nuca de care va vorbeam la inceput :). Pentru piesa zilei am ales ceva in contradictie fatisa cu ceea ce se vede afara. Este una din piesele mele favorite, plina de pasiune si poezie. Paula Seling si Nicu Alifantis – Ploaie in luna lui Marte, pe versurile lui Nichita Stanescu. Bucurati-va de tot!
si o varianta live, insotita de versuri
Paula Seling si Nicu Alifantis – Ploaie in luna lui Marte
Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, prin cerul oval, norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odaii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene.
Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, prin cerul oval, norii curgeau în luna lui Marte.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi lăsasem în lume odaia. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…
O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene.
Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, prin cerul oval, norii curgeau în luna lui Marte.
Ploua infernal, şi noi ne iubeam, ne iubeam… Prin cerul ferestrei, prin cerul oval, norii curgeau în luna lui Marte.
Ploua infernal, şi noi ne iubeam, ne iubeam…